Reprezentanții CONPIROM au fost prezenți la Bruxelles la sediul Parlamentului European în data de 11 noiembrie 2025, ora 13:00, la întâlnirea cu Grupul europarlamentarilor români care susțin mediul de afaceri

Întâlnirea a avut loc la inițiativa Eurodeputatul Maria Grapini, care a subliniat că: “Este pentru prima dată de când România este în UE când se creează o platformă informațională  între reprezentanții țării noastre în Parlamentul European și reprezentanții mediului economic din România!

Scopul întâlnirii a fost acela de a stabili un mod de informare reciprocă care să conțină propuneri privind modificarea actelor legislative europene, cunoașterea problemelor din mediul de afaceri din România, dar și consultarea patronatelor referitoare la impactul viitoarelor acte legislative europene.

Opt dintre cei treisprezece europarlamentari înscriși în grup (Maria Grapini, Dan Barna, Daniel Buda, Gheorghe Falcă, Ștefan Mușoiu, Virgil Popescu, Eugen Tomac și Iuliu Winkler), au participat la discuții.

CONPIROM a fost singura, care a fost reprezentată de trei persoane: dna. Marinela Drăcea, Președinte CIROM (membru PATROMAT), dl. Florian Pătruțescu, Director General UniRomSider (Membru Federația METALURGIA) și Alin Alexandru Badea, Secretar ARIS (membru FSS).

În cadrul reuniunii, Eurodeputatul Maria Grapini a susținut că informarea europarlamentarilor privind situația concretă din fiecare sector de activitatea va fi utilă în depunerea, de către eurodeputații români, de amendamente care să aducă un impact pozitiv asupra competitivității economiei românești.

De asemenea, eurodeputatul Maria Grapini și-a exprimat convingerea că informarea patronatelor care reprezintă companiile românești în privința programelor legislative ale UE  va ajuta la pregătirea companiilor în vederea aplicării respectivelor modificări legislative .

“Este pentru prima dată de când România este în UE când se creează o platformă informațională  între  reprezentanții României în Parlamentul European și reprezentanții mediului economic din România. Invitația de a adera la această formulă de informare a fost adresată tuturor Confederațiilor patronale din România pentru a respecta transparența și etica în activitatea parlamentară!”, a conchis Maria Grapini.

Menționăm că din cadrul Grupului de sprijin pentru mediul de afaceri din România fac parte următorii europarlamentari: Maria Grapini, Dan Barna, Daniel Buda, Gheorghe Falcă, Gabriela Firea, Vlad Voiculescu, Ștefan Mușoiu, Virgil Popescu, Andi Cristea, Dan Nica, Eugen Tomac, Iuliu Winkler și Siegfried Mureșan.

În cadrul reuniunii, Confederațiile CONPIROM și UNPR, împreună cu cele trei organizații patronale românești prezente la Bruxelles, au subliniat necesitatea ca  listele europarlamentarilor și ale organizațiilor patronale participante să rămână deschise, pentru a permite extinderea și consolidarea parteneriatului prin cooptarea de noi membri.

De asemenea, a rămas în analiză necesitatea semnării unui memorandum de colaborare, care să formalizeze cadrul instituțional al dialogului. În acest sens,  UNPR și-a asumat responsabilitatea  organizării unui secretariat tehnic  dedicat gestionării fluxului de informații și coordonării inițiativelor comune ale celor două părți.

În încheierea întălnirii, Grupului de sprijin pentru mediul de afaceri din România au propus ca pentru anul viitor să încerce organizarea unei actiuni comune cu suportarea cheltuielilor din bugetul Parlamentului, propunere primită cu satisfacție de cei prezenți.